top of page

COPIII AJUTĂ COMUNITATEA ȘI NE COLOREAZĂ VIAȚA, Școala Gimnazială Nr. 2, 2 Mai

Proiectul ales  de clasa ,,Inimioarelor” din 2 Mai s-a construit pe ideea că și cei mici pot face lucruri frumoase pentru școală și comunitate și îi pot face pe ceilalți, mari sau mici să o respecte și să o schimbe în bine.


Acesta și-a propus înfrumusețarea spațiului școlar și extrașcolar pornind de la ideea de mai multă culoare, îmbinată cu promovarea spațiilor naturale și generarea unei stări de confort, unui climat educațional plăcut și sănătos.


Poveste de schimbare facilitată de Fricosu Ionelia și de mentorul Mădălina Necula.



Obiectivele de dezvoltare durabilă adresate de acest proiect de schimbare:

Viziunea proiectului

Viziunea proiectului este aceea a creării unui spațiu școlar plăcut și a unei stări de bine în interiorul și exteriorul școlii de care să se bucure toți factorii educaționali: elevi, profesori, părinți.


Beneficiarii direcți

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt cei 234 de elevi ai școlii, corpul profesoral, personalul, iar beneficiarii indirecți sunt părinții, alți elevi și cadre didactice, vizitatorii Școlii Gimnaziale Nr. 2 din 2 Mai.


Oportunitățile proiectului

Oportunitățile constau în sprijinul All Grow cu materiale și mentorarea activităților, sprijinul  părinților prin Asociația de Părinți, profesorilor și elevilor de la celelalte clase, alături de conducerea școlii și întregul personal.


La acestea se adaugă faptul că elevii au mai desfășurat nivelul 1 al proiectului și știu ce înseamnă inițierea, implementarea și popularizarea unor noi acțiuni de voluntariat și de implicare socială, au abilități de lucru în echipă, știu să colaboreze și să se susțină reciproc.

Provocările proiectului

Ca amenințări, am luat în considerare o posibilă lipsa de interes pentru asumarea rolurilor în echipele de lucru (ceea ce nu a fost necesar) și faptul că proiectul necesita investiții materiale diverse: pământ, crizanteme, ustensile de grădinărit, acuarele de bună calitate pentru pictură, palete și pensule adecvate pe care trebuie achiziționate și predate la timp.


Puncte forte ale echipei

Dorința de a acționa, de a se implica și de a convinge și de a îmbunătăți spațiul școlar prin activitățile propuse. Elevii au competențe legate de rezolvarea de probleme, de a respecta reguli de grup, de a comunica cu factorii decizionali pentru a îi convinge să îi ajute în proiect, de a evalua și a revizui activitățile prin îmbunătățirea lor. La acestea se adaugă colaborarea constructivă în realizarea activităților de grup și faptul că fiecare elev își dorește să se implice, să producă lucruri bune și frumoase pentru școală și comunitate.

Puncte slabe ale echipei

Faptul că este posibil ca întârziere a materialelor pentru proiect să încetinească etapa de acționare și termenele să se decaleze. Spiritul de competiție este uneori prea exacerbat.

Rezultatele analizei elevilor

Analizând pertinent fiecare dintre punctele slabe și tari, luate în paralel cu oportunitățile și amenințările identificate, putem spune că potențialul și impactul proiectului este excelent: cooperarea este optimă și inițiativele sunt frumoase. Totodată, este de subliniat că am avut întreaga susținere a comunității prin profesori, personalul școlii, Asociația de părinți și, Consiliul Local.


Ideile de bine au curs frumos, elevii au fost preocupați de a face bine, a colabora, a ajuta, a se implica cu toate forțele lor.

Ideile selectate pentru a transforma proiectul anterior într-un produs sau serviciu scalabil

Cele trei idei selectate au fost:

  • -implicarea în activități de plantare la nivelul școlii și comunității (flori, arbuști, grădini verticale extinse);

  • -activități de colorare/pictare a școlii și eventuala îmbunătățire a picturii realizate;

  • -înființarea unui club de discuții numit cu titlul proiectului „Copiii ajută comunitatea și ne colorează viața” în care elevii să identifice problemele și să vină cu idei pentru binele comunității.

Obiective

Nevoia de mai mult spațiu verde în școală și în localitate.

Lipsa de culoare pe holul școlii de la parter.

Curățenia localității și sensibilizarea turiștilor pentru păstrarea curățeniei în localitate.

Probleme de mediu: poluare.

Curățarea plajelor și păstrarea curățeniei lor.

Spații de lectură pentru copii.

Activități pentru realizarea obiectivelor

Pentru a îndeplini obiectivele elevii au parcurs pașii design thinking și, folosind eficient fiecare etapă au reușit să realizeze „o grădină verticală cu crizanteme” pe gardul vest al școlii și să picteze în culori vii zidul dinspre clase al holului de la parterul școlii.

Impactul proiectului

Elevii școlii s-au bucurat atât de grădina cu crizanteme, cât și de schimbarea imaginii holului școlii. Elevii clasei a II-a au fost mândri că ei au avut inițiativa și au schimbat imaginea școlii, creând un mediu școlar mai atractiv.


Profesorilor le-a plăcut inițiativa și s-au gândit că niște elevi atât de mici au idei atât de mari.

Pe pagina clasei și școlii urmează să apară imagini cu proiectul și metoda aplicată.


Persoane ce au beneficiat de soluția elevilor

De soluția noastră au beneficiat aproximativ 280 de persoane: cei cei 234 de elevi ai școlii,  23 de profesori, personalul școlii, părinți și alți vizitatori.


Perioada de desfășurare

Septembrie - Decembrie 2024

Persoane ce au aflat despre proiect

Am vorbit despre proiect cu aproximativ 600 de persoane: elevi, profesori, părinți, în ședințele pe școală, consilii, întâlniri ocazionale.

Susținerea impactului

Pe viitor îmi propun să susțin impactul proiectului prin popularizarea acestuia pe site-ul școlii, pe pagina clasei și școlii, în cercurile metodice ce vor urma, în ședințele cu părinții pe școală, în cadrul proiectelor județene și simpozioanelor Asociației Învățătorilor.

Experiența de a lucra cu un mentor

Experiența de a avea un mentor a fost extrem de oportună: elevii au interacționat frumos cu acesta, au fost foarte deschiși, au pus întrebări, și-au spus ideile, au primit sugestii și rezolvări. În urma interacțiunii sugestiile mentorului a fost respectate de elevi, iar pe parcursul etapelor au avut noi intervenții și rezolvări.


Impactul asupra elevilor

Proiectul inovativ aduce plus valoare școlii, implică elevii în asumarea mediului comunitar și crează un spațiu școlar și comunitar eficient. Schimbările observate la elevi au constat în: eficientizarea relațiilor de întrajutorare activă și voluntariat, o mai bună colaborare cu colegii și creșterea încrederii în sine și în faptul că ei sunt membrii valoroși ai școlii și comunității, sunt apreciați și soluțiile lor sunt importante și demne de urmat.

Comments


Postari recente
Arhiva
Follow Us
  • Youtube
  • Instagram
  • Facebook
bottom of page